Informații de interes public – Cod parafă
- În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1059/20.11.2003 privind declararea nominală obligatorie şi evidenţa medicilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 860 din 03.12.2003), Anexa 2, art. 1., alin. (2) „Direcţiile de sănătate publică şi direcţiile nominalizate ale ministerelor şi celorlalte instituţii centrale cu reţea sanitară proprie realizează una dintre funcţiile principale ale Registrului naţional al medicilor, respectiv alocarea codurilor de parafă medicilor nou-intraţi în sistem, în corelaţie cu nomenclatorul unităţilor sanitare ce funcţionează în teritoriu, Registrul unic al cabinetelor medicale etc.” și art. 4. „Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi direcţiile nominalizate din ministerele şi celelalte instituţii centrale cu reţea sanitară proprie sunt abilitate să acorde coduri de parafă pentru medicii care au drept de liberă practică conform legislaţiei în vigoare, din lista de coduri libere transmisă de Centrul Național de Statistică în Sănătate Publică.”.
- În acest context, Direcţia de Sănătate Publică Județeană Vaslui este abilitată să acorde coduri de parafă medicilor (cu excepția medicilor rezidenți) si medicilor stomatologi care, potrivit Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1059/2003, dețin drept de liberă practică (Certificat de Membru al Colegiul Medicilor din România, cu viză anuală valabilă) și fac dovada desfăşurării activităţii într-o unitate sanitară publică sau privată din județul Vaslui.
- Pentru eliberarea adeverinței de atribuire a codului de parafă, medicul se prezintă personal la sediul D.S.P.J. Vaslui – Compartimentul Statistică în Sănătate Publică și depune documentele conform legislației în vigoare.
- Copiile documentelor vor fi prezentate împreună cu documentele originale, în vederea certificării conformității cu originalul.
- Codul de parafă constituie un instrument de identificare a fiecărui medic pentru documentele cu caracter medico-legal și nu se folosește ca document oficial necesar la angajarea medicului.
- Adeverința de atribuire a codului de parafă se eliberează de la sediul Direcției de Sănătate Publică Județeană Vaslui – Compartimentul Statistică în Sănătate Publică, în termen de maxim 7 zile lucrătoare de la data depunerii cererii.
- În atenția medicilor rezidenți:
Potrivit prevederilor art. 17, alin (1) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179 / 2008 “începând cu promoția 2005 de absolvenți licențiați ai facultății de medicină, dobândirea dreptului de liberă practică se face după promovarea examenului de medic specialist“.
De asemenea, același act normativ la art. 18, alin. (2) prevede pentru medicii aflați în practică supravegheată / asistată, ca “Actul medical pe care îl prestează medicul în timpul celor 3 ani de practică este sub responsabilitatea unui medic cu drept de libera practică.” și nu pot beneficia de acordarea unui cod de parafă.